Potențial

Întotdeauna am considerat cele mai valorizante experiențe cele în care am ocazia să identific potențial de dezvoltare.
Pe această premisă am construit Yourway. Time for Change - Ornate Clock

În noul meu drum, la inspirația unui bun prieten, aveam să întâlnesc doi dintre membrii CROS.
Pe Traian și pe Vlad.
O discuție de prezentare reciprocă a cladit bazele unei prietenii profesionale.

CROS este rezultatul credinței membrilor săi.
Un ONG care propune o abordare diferită aducându-și contribuția la o schimbare de mentalitate.
Crezul lor este că metodele alternative de învățare aduc rezultate palpabile.
Și că oamenii implicați în astfel de procese de învățare, în comparație cu sistemul educațional românesc, aduc plus valoare.

Ce însemna anul universitar 2009-2010 pentru CROS?
Două proiecte, HRemotion coordonat de Traian și Cris și New Media School, puiul lui Vlad.
Fiecare și-a luat în lucru ideea de proiect și au construit două comunități de înalt potențial.

În timp scurt, primesc nominalizarea la titlul de prietenă a HRemotion. Două luni mai tarziu eram invitată la evenimentul de lansare, alături de Marian Staș și Roxana Mocanu.
Un proiect de suflet pe care-l girez fără nicio ezitare.

Reprezentanții celor peste 20 de organizații studențești conturează nucleul profesioniștilor din resurse umane de mâine. HRemotion îmbină trăirile și implicarea tinerilor din ONG-urile studențești cu experiențele, este mediul în care se face proba unui act managerial bazat exclusiv pe motivație intrinsecă.

Pe parcursul fiecărei etape se fac prezentări si workshopuri în care procesele de resurse umane sunt documentate, analizate și îmbunătățite. Angajamentul și dăruirea Hr-iștilor din ONGS-uri asigură un viitor împlinitor profesiei de “om pentru oameni”.

Dragi colegi de breaslă, am o veste bună.
Se pregătește o nouă generație de profesioniști!