Omul și norocul

Am crezut că pot să mai dărâm un mit. N-am vrut să demonstrez nimic. u105_good_luck
Am sperat, ca orice român, că se mai pot face lucruri pe bune în țara asta.

Am adunat oameni în jurul meu și am clădit speranțe.
Am căutat soluții și am făcut demersuri pentru a le pune în aplicare.

“La ce bun?”, mă întrebau cunoscuții cărora le împărtășeam proiectul nostru.

Am visat să implementez în liceele din țara noastră un sistem de evaluare vocațională finanțat din Fonduri Europene.
Mi-am propus să conștientizăm viitorii candidați de pe piața forței de muncă de importanța “alegerii” domeniului în care vor studia.
De modul în care se poate face această opțiune, pe baze științifice și nu aleator sau după trend-uri profesionale.

Rămâne unul din dezideratele Yourway să asigure suportul tinerilor care sunt in pragul acestei decizii.
Mai cred că poți munci cu plăcere și fără compromisuri.
Mai știu că este mult mai plăcut să depui efort atunci când ceea ce faci te reprezintă, când interesul pentru domeniul în care profesezi te mână să găsești rezolvare la problemele pe care le întâmpini.
Îmi amintesc de momentele în care provocările devin reușite numai pentru că ești cu tot sufletul acolo, la locul de muncă.
Sunt convinsă că acesta este și visul oricărui angajator. Să planteze în grădina companiei astfel de semințe care vor da roade an de an.

Doar că acum nu a ieșit. Și nu numai optimismul meu a stat la baza acestei încercări în van.
De cealalta parte a acestui prag stă de veghe un sistem imperturbabil care are ca singur scop să îngreuneze viața celor care mai vor să clădeasca și nu să demonteze.
Trist este ca acest monstru instituțional este guvernat de oameni. Cu interesele lor, cu comportamente neajustabile, înțepenite în rugina neplăcut scârțâitoare a frânelor pe care se tot întrec să le pună.

Nu-i nimic. Am mai învățat ceva.
Până la următoarea încercare, sunt sigură însă că se vor găsi oameni de nădejde din mediul privat care să susțină acest proiect promis tinerilor din liceele partenere.
Profesorii cărora le-am mulțumit pentru tot suportul acordat merită să-și vadă absolvenții plecați pe un drum ales cu discernământ.