Un copil înzestrat, adică diferit de ceilalți, nu întotdeauna este evidențiat în sens pozitiv.
De cele mai multe ori, micii iscoditori, care nu se mulțumesc cu răspunsuri banale și nici nu învață cuminți că ar fi de preferat să nu deranjeze ora cu gândurile lor, sunt calificați în categoria “inadecvați” cu mediul.
Zestrea naturală nu apare fix la o vârstâ, este în raport cu creșterea și evoluția fiecăruia. Dar mai ales, această zestre este pusă în valoare de oportunitatea de a învăța, de a acumula informații din surse diverse și de a încuraja această curiozitate. Si trăsăturile psihologice evoluează, nu apar brusc la momentul testării psihologice sau al studiului personal.
Creativitatea, sora mai mare a inteligenței, nu este vazută cu ochi buni decât dacă avem o oră de curs în programa școlară, dedicată în mod special acesteia.
Părintele care nu mai are timp și nervi pentru a explica învățătorului sau profesorilor motivul real care generează un altfel de comportament își condamnă copilul la mediocritate, la copierea elevului model care îi asigură acestuia absolvirea cu succes a sistemului de învățământ.
Așa ajung copiii noștri să fie dezinteresați de asimilarea de cunoștințe și de punerea lor în valoare.
Așa ajung să se mulțumească cu mai puțin, pentru că asupra lor se exercită invariabil forțe care îi conduc către masa de elevi cu rezultate bune și nu excepționale.
Și ce motiv ar avea elevul nostru să-și împărtășească pasiunea pentru lectură cu profesorul de limba română, dacă acest lucru va genera și un număr egal de referate sau rezumate?
În scurt timp, copilul ajunge să opteze de bună voie pentru învățământul care ii permite să obțină cu ușurință admiterea la o facultate și chiar la burse.
De ce să-i considere ceilalți “ciudați”? – pe vremea mea li se spunea “tocilari”,