La moda

Am început articolul asta de câteva ori și l-am lăsat în draft.

Simțeam că e prea mult pentru ei să-i mai pun și eu în discuție, dar de data asta nu mă mai opresc. Homework
Pentru că în ultimele zile am auzit obositor de des cuvântul “stres” rostit de un copil sau făcând referire la starea unui copil.
Mă întreb dacă e doar un tic verbal, un atribut la modă sau chiar această stare caracterizează copilul sau adolescentul modern.

Unii dintre cei care își descriau copiii ca fiind stresați aveau înțelegerea lor pentru mediul la care sunt expuși, ca fiind o normalitate. Un copil stresat pare să fie ceva care nu mai e considerat grav, ci dimpotrivă. Dovedește implicarea copilului și responsabilitățile cu care părinții îl învață de mic.

Alți cunoscuți, aveau sufletul strâns pentru micuții lor pe care nu găsiseră încă formula de a-i proteja suficient de toți acești factori nocivi, care le răpesc copilaria.

Mă mai gândeam la profesorii copiilor mei care sigur se vor simți răspunzatori. Sunt în aceeași măsură răspunzători de stresul provocat elevilor ca și noi părinții, care suntem complici într-un sistem educațional obositor și lipsit de farmec.

Sunt conștientă ca nu facem primăvară cu o floare, că o învățătoare care muncește să facă fișe de lucru cat mai atractive nu o să poată stârni interesul elevului într-atât cât să nu-l mai streseze cu evaluările și notările.
Că un profesor dedicat în egală măsură predării materiei de studiu cât si abordării individuale a fiecărui elev nu ar putea să încălzească relația elevului cu școala, când acesta este stresat de nota care îi afectează media de admitere la liceu.

Așa am ajuns să fiu atât de receptivă la povestirile dintre ei, la fetițele conștiincioase care se plâng că nu pot face față în aceeași perioadă și olimpiadelor și tezelor și la băieții care au sentimentul că sunt “looseri” dacă primesc o notă mai mică.

Am în minte un cerc vicios în mijlocul căruia se afla copiii noștri pentru care, sunt convinsă că ne dorim tot ce e mai bun pe lume.

Mi-aș dori să reprezentăm mai mult decât un factor din ansamblul care pune presiune pe starea copiilor noștri.

Solicita o programare

Programeaza-te