Claritate

Final de februarie. Pentru moment, socoteli încheiate.
Luna în care se termină sesiunea, procesul de evaluare a perfomanțelor și iarna.

Momentul potrivit pentru a pune în lumina planurile bine puse la punct.iStock_000000462901XSmall

Examenele, probele sau întâlnirile de evaluare au lasat în dreptul fiecăruia calificative, note, aprecieri. Cei mai câștigați joacă în liga de excelență sau dimpotrivă, au luat deja decizii importante de schimbare.
Unii aleg să facă progrese pe drumul nou ales, pe baza unui exercițiu de autocunoaștere.

Deseori, falsa imagine a reușitei în carieră a fost alimentată de putința românului care, prin diverse tertipuri și instrumente financiare, a reușit să-și aducă acasă cam tot ce visase.
Mașinile, casele, vacanțele în străinătate au fost o certitudine.
Și-acum?

Criza și neîncrederea în relațiile de zi cu zi dezvoltate într-un mediu moral deteriorat au sădit în angajați, indiferent de poziția în ierarhie, sentimentul de nesiguranță și de incertitudine în viitorul lor profesional.
Clienții mei au nevoie de oglinda care să reflecte imaginea obiectivă a bagajului lor de abilități, aptitudini și competențe. De o radiografie a profilului lor pe drumul dezvoltării.

Așa ajungem să ne dăm întâlnire la km. 0 și să trecem prin exerciții de evaluare și asumare a concluziilor.

De fiecare dată când mă așez în fața celui care are nevoie de echilibrul unei discuții de cunoaștere profesională, pun bazele celei mai suportive relații orientată către atingerea obiectivelor agreate.

Iar la finalul întâlnirilor, fiecare strângere de mână și mesaj de mulțumire îmi întărește alegerea făcută în propriul drum.

Solicita o programare

Programeaza-te