Astăzi sunt dominată de sentimente de adult grijuliu.
Băieții mei sunt înscriși de mai bine de doi ani la un club de basket și azi au plecat din nou în cantonament.
A fost alegerea lor să practice acest sport, mai ales pentru rezultatele obținute în ehipă. De-a lungul timpului și-au dorit mult să le fie recunoscut efortul antrenamentelelor și să fie selecționați. Așadar, cantonamentele au venit ca o varianta avansată de exersare a celor învățate.
Înainte de plecare am repetat un șir interminabil de reguli care aveau să-i ajute să se descurce mai bine singuri.
Pe măsură ce mă auzeam enumerându-le, realizam ca mă aflu într-un echilibru instabil al responsabilizării, proces continuu între adult și copil, ce ar trebui să contribuie la dezvoltarea lor.
Dar oare nu fac aceleași demersuri, pe care le recomand părinților celor mai tineri clienți ai mei să le evite?
Nu caut să livrez variante din ce în ce mai accesibile la toate întrebările și situațiile pe care le-ar putea întâmpina?
Părinți sau nu, adulții își asumă un rol educativ pentru tinerii din jurul lor.
Însă, între a ghida și a înlocui efortul de a încerca și bucuria de a descoperi, nu este decât un pas.
Cred cu tărie că pentru tot ceea ce vor să descopere și să învețe experimentând, avem datoria să-i încurajăm.
Astăzi am folosit pentru ei dar și pentru mine, un îndemn valabil de ceva timp, al lui David LLoyd George.
“Nu te teme să faci pași mari. Nu poți trece o prăpastie din două salturi mici.”
Mi-am amintit că ceea ce ne definește ca adulți este sădit în copilăria noastră. Setul de valori personale are rădăcini în trăirile copilăriei, prin experiențele care ne-au îmbogățit sau care au lăsat înscrise pentru totdeauna lecții de viață.
Am regăsit cu bucurie în articolul lui Denis Waitley “Children Learn What They Live” câteva din comportamentele pe care încercăm să le întărim în relația adult-copil.
Va ofer spre deliciu introducerea, pe care n-am îndrăznit să o trunchiez printr-o traducere:
“A child’s life is like a piece of paper on wich every passerby leaves a mark.”
Un prilej să ne bucurăm că suntem alături de ei în cea mai îmbogățitoare perioadă a trăirilor și învățării, a dorinței de cunoaștere în toate formele ei. Că avem șansa să fim martorii unui proces interesant și complex totodată, care ne aduce alături în scurt timp o nouă generație de adulți.
Și, cu toate că am pornit să scriu acest post dedicat educației, las ușa larg deschisă celor preocupați de dezvoltare personală. Exercițiul de mai sus poate avea efecte aplicând principiile recomandate și în viața noastră de zi cu zi, a adulților sfătuitori.
Mai mult respect, mai multă apreciere și disponibilitate, mai multă bucurie pentru visurile care astfel devin realitate, oricui ar prinde bine.