În spatele oricărui argument de ordin tehnic sau material pe care angajatorii îl declară când se discută de accesul la net, stau fricile acestora.
Frica de a nu se pierde timpul. Fie că angajații se pierd în discuții pe rețele sociale sau caută resurse de informații pe site-uri specializate în alte domenii decât cel în care lucrează, aceste activități conduc la distragerea atenției de la obiectivele firmei și de la atribuțiile de serviciu. Angajatul nu dă tot ce e mai bun angajatorului său, mai bine zis nu este determinat să ofere tot ce are mai bun firmei în care lucrează. De ce însă nu se alocă timp identificării surselor de numulțumire? Un survey sau un plan de comunicare cu salariații pe această temă ar mai liniști spiritele iar accesul la net ar rămane doar o resursă pozitivă pe care salariatul o poate accesa în vederea dezvoltării profesionale.
Frica de a fi ales greșit. Un salariat motivat și care se simte “omul potrivit la locul potrivit”, nu are nicio scuză să scormonească pe site-urile de recrutare sau ale concurenței detalii legate de oportunități de angajare. Singura excepție în acest caz sunt persoanele care lucrează exclusiv în domeniul selecției de personal, cu toate că nici acestea nu sunt scutite de acumulari de frustrări în cazul în care descoperă job-uri sau pachete mai atractive decat cele pe care le au. Libertatea salariatului de a se compara mi se pare un exercițiu foarte eficient. Cu atat mai mult cu cât îndoielile pe care le poate avea în privința actualului angajator pot fi discutate cu acesta și eliminate. Din păcate însă, nu de multe ori șeful direct sau HR-ul nu își fac timp pentru astfel de discuții iar șușotelile de la o nevinovată cafea/țigare nu avantajează în niciun caz prestigiul firmei.
Frica de a fi defaimat. În spatele acestei temeri stă compromisul făcut de oricare din părți, angajat sau angajator. O relație care nu a pornit onest, în care salariatul a ales postul numai pentru că nu era o alta oportunitate, iese repede la iveală. În egală măsură cu aceleași urmări este un demers de cunoaștere in care angajatorul nu a chestionat decât competențe tehnice și a lăsat pe planul doi motivațiile și valorile personale ale salariatului, planul de dezvoltare sau integrarea sa.
Toate aceste minusuri cu care, ce-i drept se poate trăi, adunate în timp, duc la discuții nepotrivite pe “forumuri sau site-uri profesionale”.
Rețelele sociale pot fi un spațiu în care salariatul are posibilitatea și să se relaxeze sau să adune resurse utile companiei însă poate fi și un canal de comunicare al nemulțumirilor. În privința acestora cred ca promovarea în sensul bun al cuvântului este un argument puternic al ieșirii în online. Cu cât temerile angajatorului sunt mai mari în privința imaginii promovate de angajați cu atât mai precaută va fi gestionarea conturilor salariațiilor cu acces la net.
Frica de turnover . Un prim motiv de a naviga pe net, mai ales pentru angajații care nu sunt foarte satisfăcuți de condițiile pe care le au în actualul loc de muncă, ar fi informațiile relevante despre firme concurente sau promovarea imaginii acestora, care-l pot duce cu gândul la o schimbare. În acest caz aplicația în bazele de date ale acestora sau corespondența cu firme de head hunting sunt primii pași pe care salariatul în cauză îi poate face.
Limitarea accesului la net oricum nu-l poate împiedica pe acest să-i dea curs. Poate tot în timpul programului, nu de pe stația de lucru dar cu siguranță prin telefonul sau PC-ul personal.
Frica de pierdere a informațiilor prin transmiterea acestora pe adrese personale, este un subiect la fel de sensibil dar cu totul de necontrolot. Utilizarea unor device-uri care înmagazinează volume de astfel de resurse este un obicei frecvent al celor care au acest obiectiv, așadar blocarea accesului la net nu este o soluție.
Dar ce te faci când accesul la net este o condiție de bună funcționare a companiei sau a serviiciilor acesteia?
Cum să limitezi accesul la net al celor care depind de online pentru a fi în piață? Cum să ceri echipei de HR să nu se documenteze pe net despre potențialii candidați? Sau PR-iștilor să nu contribuie la promovarea angajatorului.
Paginile de Facebook ale companiilor sau a persoanelor de conducere din firme sunt o resursă chiar insuficient explorată de mulți dintre aceștia, spun specialiștii.
Alegerea este a angajatorului.
Articol apărut în Cariereonline din data de 16 noiembrie