Am încetat să mai evidențiez comportamente care ar putea fi cauza nereușitelor noastre, pentru că-mi este clar. Într-o oarecare măsură, fiecare dintre noi le manisfestăm.
De fiecare dată când mă gândesc la soluționarea blocajelor în care se află clienții mei, atât individuali cât și companii, mă uit la chipuri posomorâte și prefer să pun degetul pe rană.
Nereușita românilor, de aici, de acasă, este datorată în mare măsură cadrului în care aceștia încearcă să se dezvolte. Efortul lor suplimentar de a desface cu minuțiozitate nodurile pe care statul, structurile stufoase și nu în ultimul rând, oamenii “de bine” le fac, le consumă prea multă energie. Ca și cum nu ar fi deajuns, în timp ce unii deznoadă, alții se întrec să strângă nodurile. Că doar trebuie să aibă toată lumea treabă, nu?
Cum să contribuie oare miile de salariați care și-au păstrat locul de muncă? Se fac utili printre discuțiile colegiale, ședințe fără cap și coadă și promovarea imaginii de sine. Critica și evidențierea paiului din ochiul vecinului fac parte din activitățile curente. Iar creativitatea pare să se manifeste mai ales când vine vorba de a bloca orice demers care nu le aparține.
Chiar nu mai vreau să întâlnesc priviri ponosite!
Pentru că tot vine sfarșitul anului și ne place să tragem linie făcând planuri noi, cred că n-ar strica un pic de curățenie în felul în care ne purtăm zi de zi.
Ce-ar fi să ne dezbărăm de obiceiul de a concura cu proprii colegi încercând, pentru început, să acceptam soluțiile celorlați?
Acestea ar putea fi un punct de plecare pentru o reușită, cu atât mai mult dacă ne aducem și noi contribuția.
Cum ne-am simți dacă ne-am elibera de teama pierderii locului de muncă prin agresarea celui de alături?
Vorba românului, că tot se aproprie Ziua Unirii, împreună suntem mai puternici. O echipă închegată de profesioniști în care fiecare își face cu responsabilitate treaba, sigur nu intră in vizorul restructurării.
N-ar strica să facem un pic de bine.
Poți să începi cu un zâmbet care să nu aibă nicio altă semnificație decât plăcerea de a întâlni omul cu care lucrezi. Șeful e tot un om și ar fi ideal să-l primești în viața ta pentru ceea ce îți poate oferi personal, nu pentru prima de Crăciun și menajamentele de la locul de muncă. Reciproca este absolut valabilă!
Odata aerisit locul în care îți petreci atât de mult timp din viață s-ar putea să ai mai mult spațiu pentru propria dezvoltare.
N-ar fi rău să te ocupi și de cea a celor din jurul tău. Vezi ce le-ar plăcea să mai facă, cum ar putea să schimbe ceva în bine, ce-i stimulează să meargă mai departe. Făcând asta cu relaxare, cred sincer că ar fi chiar un obiectiv demn de pus pe lista de priorități pentru anul ce vine, nu?
Credeți-mă, chiar nu mă cred atât de înțeleaptă să dau sfaturi. Am auzit că această calitate vine cu vârsta, iar eu mi-am propus să mai învăț multe.
Am însă norocul să întâlnesc oameni care au început să facă lucrurile așa, altfel. Către ei se îndreaptă gândurile mele atunci când spun:
“Ai curajul să faci o schimbare. Începe cu tine și va fi mai ușor ca ceilalți să te urmeze.”
Și-apoi la ce bun să ne tot plângem? Cred în potențialul tău dar îți reamintesc:
“Nimeni nu poate lua această decizie în locul tău și nici nu te mai amăgi dând vina pe ceilalți pentru ce nu ți se potrivește.”