Cine sunt

Mihaela Feodorof sau FEO

ddd

În urmă cu doi ani, am pus într-un raft din bibliotecă toate mulțumirile și realizările profesionale din lumea angajatului și am pornit pe un drum nou, al antreprenorului.

Mă motivează dorința de a contribui cu experiența și cunoștințele mele la împlinirea profesională a celor care vor să se bucure de succesul lor.

Ultimii 16 ani de muncă i-am petrecut în BRD – Groupe Societe Generale unde am coordonat echipa de recrutare acoperind un volum de peste 6.500 de noi angajări. Am asigurat gestiunea talentelor timp de cinci ani, implementând primul sistem de consultanță internă de resurse umane. În paralel, am reprezentat imaginea de angajator în mediul studențesc și profesional din țară și străinătate. Am creat programe destinate tinerilor cu potențial înalt de dezvoltare, resurse care asigură planul de succesiune al băncii.

Dar împlinirea mea, stă în reușita celor care mi-au mulțumit pentru faptul că am fost alaturi de ei în procesul de dezvoltare a competențelor.

Solicita o programare

Programeaza-te