Reeducare

Toate drumurile duc la Roma. Sau, tot ceea mi se întâmplă în viața de zi cu zi are un sens.iStock_000004885430XSmall

Așa mi-am spus la sfârșitul acestei săptămâni când m-am decis să mă întreb public:
“La ce bun dezumanizarea și cât de rapid urmează să găsim pe lista comportamentelor dorite de angatori această non-calitate managerială?”

Pentru că mi-am propus să lucrez cu oamenii pentru oameni, nu pot să accept că astfel de deprinderi ar putea fi apreciate. În niciun context, ante sau post criză economică.

Majoritatea clienților mei invocă ca motivație în dorința de schimbare, relația cu superiorul. Fie că acesta este o reprezentat de o persoană sau de un sistem.
O presiune nejustificată din partea acestuia, ca rezultat al înțelegerii total diferite asupra rolului angajatului la locul de muncă, este extrem de dăunătoare. Această relație poate fi tradusă într-o limitare, o frână în dezvoltarea profesională sau, în cel mai grav sens, o exploatare care stă la îndemâna angajatorului, că doar e “criză”, nu?

În funcție de cum privește superiorul acest rol, relația dintre angajat și angajator devine pe timp ce trece mai greu de tolerat.
Sigur, angajații care fac față și nu manifestă decât complezență și o atitudine competitivă, întrecându-se în reușite profesionale, sunt foarte apreciați. Totul este ca ei să reziste cât mai mult. În caz contrar, șeful nu are nicio problemă, oricând există un doritor care bate la “poartă”. Nu legislația în vigoare o să-i facă mai umani pe cei care conduc echipe, ci dorința de a schimba un comportament care nu are rezultate într-o relație care se bazează pe motivație, unul dintre cei mai importanți stimuli ai reușitei.

Aparent, nimeni nu-și asumă să se arate nemulțumit, dar știm cum se spune: omul nu părăsește compania, ci șeful.
Ca și în cazul croitorului care umblă cu pantalonii rupți, superiorul care își dorește să evalueze și să dezvolte competențele subalternului, ar trebui să-și aloce timp pentru el.
Pentru ceea ce, pe vremea când nu conducea, critica la superiorii lui: că i se adresează cu superioritate, că îl tratează cu indiferență în tot ceea ce privește existența sa, că-i cere să abandoneze până și gândul că ar putea avea o viață personală. Reușita profesională îți aduce toate satisfacțiile, la ce bun să te mai bucuri că au înflorit copacii când mâine aștepți prima de crăciun?

La polul opus, există clienți care funcționează în regim de performanță cu comportamente umane la nivel de excelență. Fermi dar respectând omul de lângă ei. Este o încântare să lucrezi cu astfel de companii, care în pofida crizei și a presiunilor pieței, au profitabilitate crescută și concomitent grijă de oamenii cu care lucrează. Și în acest caz, omul din fruntea companiei este cel care generează această atitudine.
Are întotdeauna o vorbă bună, susținere dar și obiectivitatea de a puncta ceea ce nu este livrat la standardele așteptate.
Același om care urmărește eficiența angajaților, manifestă comportamentul atât de firesc de a căuta să înțeleagă nevoile echipei din proximitate. În acest fel se asigură că și subalternii direcți vor promova aceleași obiceiuri și se vor bucura de reușită ca tot omul, zâmbind și îmbrățisându-se.

De câte ori mi se cere opinia, mi se solicită să vin cu exemple.
Astăzi scriu acest post cu gândul la clientul meu.
Pentru că există și astfel de oameni, care conduc companii lăsând armonia să domine relațiile profesionale.