Îmi pasă

În spatele multor afirmații cu care ne evidențiem stau cunoștințe teoretice înmagazinate în anii de școală și traininguri.
Suntem capabili, să acumulăm pe lângă diplome și patalamale, sloganurile aferente. Dovada faptului că am fost pe acolo.iStock_000003898245XSmall

Până la competență însă, mai rămâne să utilizăm aceste cunoștințe. Să facem ca aceste declarații să devină palpabile, să fie un conductor al rezultatelor.
Este visul trainerului care, plecând din sala de curs sau din compania care a beneficiat de servicii, să poată urmări și măsura rezultatele aduse de practică după teorie.

Așa închei și eu episodul experienței medicale de săptămâna trecută.
Cu un contact telefonic bine fundamentat teoretic cu Managerul Customer Care al MedLife care a finalizat discuția multumindu-mi pentru că “îmi pasă” și un mesaj sec în care eram programată, cu dată și oră fixă, fără să fi fost întrebată dacă vreau și pot, la o întâlnire cu directorul medical.

Dovada clară că nu s-a dorit o schimbare, ci doar o ameliorare a tensiunii clientului.
Cum nu mi-am propus să duc cu forța pe nimeni pe drumul dezvoltării, mă întorc la principiile de baza ale meseriei de consultant.
Când îți dorești un progres, primul lucru important pe care trebuie să-l faci este să identifici comportamentul pe care vrei să-l schimbi. Apoi iei decizia fermă de a face această schimbare și in final cauti să cunoști cea mai potrivită modalitate prin care poți obține schimbarea.

Nu a spus nimeni că este ușor. Ne este greu să facem schimbări în viața personală, cu atât mai mult în cea profesională.
Individul este cel care poate determina și face schimbarea unui sistem, dar așa cum spunea și “Cosmin”, suntem într-un context în care cei care creează sistemele caută doar să pună piedici.
O altfel de strategie, pe termen scurt, a pompierului.

Nevoia de schimbare este clară.
Starea care definește mentalitatea românului de la el de acasă, nu este propice. Când mai pleacă în lume, același român, departe de spațiul de cultură a “lasă că merge și așa” își scoate la iveală calitățile care-l ajută să supraviețuiasca și nu de puține ori, să învingă.

Solicita o programare

Programeaza-te