Rețele sociale

Una din variantele rapide de promovare sau de defăimare a ima­ginii candidatului este social media. Numărul în creştere al utilizatorilor, dar şi modul în care acestea sunt accesate sunt subiecte care pot fi dezbătute îndelung. Am fost întrebată de curând, într-o confe­rinţă de specialitate, care este opinia mea din pers­pectiva omului de resurse umane în legătură cu utilizarea LinkedIn, Facebook, Twitter în timpul programului de lucru.pericolele-retelelor-de-socializare-cum-te-arde-facebook-la-buzunar_1_size1

Mi-am amintit cum detalii importante despre obiceiurile potenţialilor angajaţi ne ajutau să completăm imaginea acestora din interviul structurat de competenţe. Identificând persoana în spaţiul online era uşor ­să-i afli preocupările personale, pasiunile şi, nu în ultimul rând, coerenţa acţiunilor sale.

Cu totul alt sens poate căpăta o aplicaţie care este regăsită de motoarele de căutare pe mai multe posturi, cu profile diferite. Oricât de dificilă ar fi piaţa forţei de muncă, inten­ţia de angajare nu trebuie confundată cu pre­zenţa în orice variantă pe site-urile de spe­cialitate. Sunt prea puţine cazurile în care poţi fi un vânzător excepţional şi totodată un analist financiar.

Mă întorc la recomandarea cu care pornesc orice sfat legat de angajabilitate.
Setarea aşteptărilor.
Identificarea jobului în acord cu profilul personal şi profesional.
Aşadar, ţine cont de cultura organizaţională a companiei, de planul personal de dezvoltare şi de cerinţele postului. Partea nevăzută a căutărilor în social media poate conduce şi la eliminarea candidatului de pe lista intervie­va­ţ­i­lor. În cazurile rare, dar puternic mediatiza­te, în care candidatul alege să-şi facă publice aspecte care nu-l avantajează din perspectiva angajatorului, acesta ar trebui să nu se mai întrebe de ce CV-ul său nu este nicioda­tă selectat pentru interviuri.
Coerenţa acţiunilor, setarea obiectivelor profesionale şi răbdarea pot fi trei dintre atributele care îţi pot asigura angajarea prin canalele social media.

Articol apărut în România Liberă din data de 27 septembrie

Solicita o programare

Programeaza-te