Competitivitate

Eram ieri în oraș, ca tot omul în perioada sărbătorilor. În fața standurilor de jucării o mulțime de adulți dornici să împlinească dorințe. La capitolul oferte, părea să nu lipsească nimic. Totuși, o mămică încă ezita în fața rafturilor pline. Pusese alături o cutie voluminoasă și verifica cu responsabilul de stand disponibilitatea altor produse din aceeași gamă.
În timpul discuției, o altă mamă în trecere, ridică pachetul văzându-și mai departe de drum. iStock_000004947286XSmall

Stupoare.

Doamna care se crezuse asigurată măcar de jucăria pusă deoparte, realiza că tocmai se spulbera această posibilitate!
Îi precizează imediat persoanei care o luase că a greșit crezând că nu-i aparține, pusese cutia pe jos doar pentru că era voluminoasă.
Răspunsul vine prompt, fără urmă de regret. Nici gând de o replică care să indice o scuză, sau măcar o verificare, în speranța că poate chiar renunțase la jucărie.

“It’s finished!”

Degeaba încerca mămica nehotărâtă să justifice de ce pachetul stătea alături de picioarele ei. Pentru competiție, cadrul era clar. Cutia era pe jos și nu în mâna cumpărătorului, așadar cine este hotărât, câștigă.
Tot schimbul de replici dintre cele două doamne s-a derulat din mers, cu vocea ridicată și s-a încheiat cu o clasificare spusă cu năduf pe care prefer să nu o împărtășesc, chiar dacă certifică cunoștințele avansate ale limbii engleze deținute de mămica pierzătoare.

Fără să aiba nicio importanță limba în care lupoaicele protagoniste s-au luptat pentru pradă, concluzia rămâne aceeși.
Cea mai puternică dintre ele, pregătită să-și apere puiul, a câștigat.

Cu ce preț?

Nu mi-am închipuit că o să fiu martoră la o dovadă atât de limpede a individualității. Nu astfel, și mai ales nu în acest context, mi-aș fi imaginat că putem să ne manifestăm competitivitatea.
Dar e limpede că disponibilitatea de înțelegere a celorlalți, grija pentru relații și mai cu seamă nevoia de a fi tratat cu omenie, numai caracterizează individul generației actuale indiferent de cultura pe care o reprezintă.

De unde și mai ales de ce alimentăm aceste comportamente?
La ce bun le luăm cu noi din viața profesională?
Și mai ales, de ce distorsionăm cerința angajatorilor de a avea salariați ambițioși?
Pentru că rezultatul, după cum se vede, este devastator.

În loc să facem echipe, ne transformăm în luptători singuratici.
Baza oricărui proces de dezvoltare organizațională este coeziunea membrilor ei. Echilibrul dintre așteptările pe care le avem de la cei din jurul nostru și ceea ce oferim, este doar la un pas distanță. Depinde însă dacă găsim argumente să-l facem.

Ei bine, nu vreau să mă las convinsă. Nu cred că victoria obținută în urma unei lupte pe viață și pe moarte, fără scrupule, e mai mare. Nu pot să-mi imaginez un învingător care nu are de cine să fie apreciat și nici cu cine să-și împartă bucuria. Sacrificiile și efortul depus sunt mai suportabile atunci când poți măcar să le împărtășești unui tovarăș de drum.

Cred mai degrabă că merită să fim învingători fără să plătim prețul lipsei valorilor și al singurătății.