Prioritate

La sfârșit și început de an ne stă bine făcând bilanțuri și promisiuni. Din capul locului, un nou an este un motiv în plus să ne ținem de ele.Take action

Din experiența mea, cei mai mulți clienți își doresc să facă o schimbare în ceea ce privește evoluția lor profesională. Este cu atât mai imperios necesară această atitudine într-un context economic nu tocmai stabil. Ar fi de preferat să te găsească pregătit orice demers al angajatorului de reorganizare sau doamne ferește, chiar restructurare.

În cele din urmă, după declarația de start a procesului de schimbare, când să pregătim terenul de dezvoltare, ce să vezi?

Niciuna din toate competențele dovedite la angajator nu mai sunt valabile când obiectivul principal este personal.

Să fie oare atât de greu să-ți faci timp în agendă pentru dezvoltarea ta?

Nu sunt de găsit 60 de minute din cele 1440 cât are o zi pentru planul tău de acțiune?

Cum oare să-ți găsești un loc de muncă mai potrivit, mai bine plătit sau măcar mai sigur?

Cum altfel să te pregătești pentru a deveni candidatul ideal la postul mult visat?

Cu puțin timp în urmă am avut prilejul să constat că până și tinerii care nu au atat de multe presiuni, sunt constienți de necesitatea unei schimbări de mentalitate. Conform zicalei autohtone, nimeni nu-ți bagă în traistă venituri mai mari și nici locuri de muncă fără să te îngrijești de ceea ce reprezintă imaginea ta de candidat la un statut profesional dorit.

N-ar strica chiar, așa cum sugera cineva, să semnezi un contract cu tine însuți având ca obiectiv principal dezvoltarea personală și profesională, confortul financiar sau poate, chiar echilibrul dintre viață și profesie.

De ce nu?

Mi-a fost greu să privesc în ochi persoana care ezita să-și scrie pe foaia imaculată a agendei, un singur obiectiv personal pentru următoarele două săptămâni. Cum aș putea să-mi imaginez că ar putea lucra în avantajul ei, daca îi este teamă că nu-și poate nici măcar programa o oră pentru o schimbare în viața ei?

Cine oare să se ocupe de tine?

Articol apărut în România Liberă din data de 31 ianuarie 2011.

Solicita o programare

Programeaza-te