Comportamente de lider

Mi se întâmplă lucrurile la care am visat.
Poate vi se pare demodată această încadrare ținând cont că Yourway Counseling derulează proiecte în trei piețe simultan, dar credeți-mă că este reală.iStock_000009119092XSmall

Cu ani în urmă urmăream studiile făcute pe piața forței de muncă. Eram interesată să observ cum se modifică profilul potențialului candidat pentru că reprezentam un mare angajator. Pot chiar să recunosc că nu eram foarte încântată de rezultate gândindu-mă la bugetul pe care-l aveam de acoperit. Calitatea angajaților cu care vroiam să facem diferența în domeniul în care activam mă obliga să fiu atentă la cele mai mici detalii.

Între timp, mi-am deschis propria companie de consultanță în identificarea și dezvoltarea potențialului pentru piețe dedicate celor care aveau să ne devină clienți: “Business”, “Tineri”, și “Elevi”.

Mi-am pus în continuare întrebări despre natura umană și am măsurat comportamentele care evidențiază potențialul de dezvoltare. Am făcut acest antrenament în mai multe industrii, pe mai multe paliere de vârstă fiziologică și profesională, mi-am exprimat opinia personală atunci când mi s-a cerut și iată rezultatul.

Cu ocazia celei de a II-a ediții a Conferinței “Performanță, Leadership, Personalitate” organizată de reprezentantul HOGAN Assessment System in România mi s-a oferit ocazia să fac această cercetare profesionist. Am analizat douăzeci de profile de reprezentanți din mediul ONG-urilor pentru a compara profilul leadershipului acestora cu cel al tinerilor cu potențial înalt din multinaționale.

Scopul meu era acela de evidenția manifestările care asigură performanța și succesul profesional atunci când contextul este unul clar nefavorabil. Care sunt stimulii care mențin dorința de reușită atunci când salariul sau alte beneficii materiale nu există?

În prezentare am folosit profilele a două persoane care ocupau la momentul evaluării funcția de “project manager” într-un ONG care derulează proiecte de sute de mii de euro pe an și într-o corporație din Top Five.

Cum să nu spun că mi-am mai îndeplinit un vis? Piața dedicată tinerilor studenți și profesioniști merită toată atenția.
Sunt tare mândră că am ocazia să lucrez alături de ei.

Pentru cei interesați și de studii de caz din piața Business ne puteți întâlni în caravana “HR Cafe” la Brașov, Sibiu și Pitești.

Solicita o programare

Programeaza-te