A mai trecut un an.
Unii aleg să se uite în urmă plângându-și de milă.
Am mai îmbătrânit un an, nu mai pot să fac ce făceam acum ceva timp.
Replici pe cât de banale pe atât de nocive, ca o poțiune toxică pe care alegi să ți-o picuri zilnic în paharul cu apă probându-ți rezistența. Până ajungi într-adevăr să îmbătrânești, nu fizic, ci mental și mai ales sufletește. 
Eu am ales să trăiesc altfel.
Uitând deseori ordinea cifrelor care-mi măsoară trecerea prin viață, gustând din savoarea fiecărei zile chiar dacă în spatele ei stă un munte de responsabilități. Cred că îmi este mai ușor să le duc la bun sfârșit mai ușor alegând numai partea hrănitoare a trăirilor.
N-am fost singura. Băieții mei au asteptat tot acest an să retraiască sentimentul de copii mari pe care l-au descoperit la CROS Camp 2010. Și-au acceptat rolul de intruși într-o lume pentru care se pregătesc iar Cris, Traian și Vlad le-au deschis din nou brațele.
Feo, te așteptăm cu baieții la “CROS Camp 2011”
Singurul neajuns a fost ca nu am putut să fim împreună pe toata durata lui și suntem conștienți cât de multe experiențe am pierdut.
Am ajuns în ziua de “playing” și am stat până la sfârșitul celei de “sharing”, dar ne-am bucurat parcă mai mult sa reîntâlnim prieteni și să ne facem alții noi.
Cu un an în urmă când îi împărtășeam lui “Paul” că merg cu băieții în Cros Camp, reacția lui justificată a fost:
Nu crezi că e prea mult pentru ei?
Poate, dar vor lua din această experiență cât pot duce, sunt sigură că se vor descurca, eu le ofer doar cadrul.
Aveam să mulțumesc CROS-ului pentru ceea ce sunt și și-au propus să devină, din ambele perspective: cea de profesionist în domeniul dezvoltării și în egală măsură, cea de mamă, care oferă puilor un spațiu în care pot crește armonios. Andrei, Vlad si Tudor au fost primiți în CROS Camp atât de firesc încât aproape că până și eu am uitat că nu sunt încă nici măcar liceeni. Așteaptă însă fiecare dintre ei să ajungă la vârsta la care să poate deveni voluntari.
CROS Camp 2011 mi-a dat încă o dată ocazia să mă dezvolt, fără să mă gândesc că acest proces este unul de îmbătrânire. Comunitatea lor a crescut frumos și consistent. Îmi sunt atât de dragi și cred în misiunea pe care și-au asumat-o cu atât mai mult cu cât contextul nu este cel mai favorabil. De trei ani încoace bugetele de CSR sunt cele mai afectate iar ONG-urile se unesc în jurul crezurilor lor rezistânt cu greu crizei economice.
Cum cresc eu în preajma ONG-urilor? De ce am ales să creez o piață dedicată lor în Yourway?
Descopăr, uneori scormonind adânc, după oameni speciali. Uneori sunt doar omuleti, trebuie să recunosc, cele mai eficiente pastile de întinerire. Nu degeaba le-am făcut și lor loc în Yourway oferind serviciile de identificare potențial pentru minori.
Întorcându-mă la comoara CROS Camp 2011 am dat peste zeci de povești ale tinerilor care fac parte din acestă comunitate care merită promovate pe cele mai accesate bloguri . Aș vrea să le scriu pe toate, dar am un competitor care mă pune în mare dificultate. Timpul. M-am mai liniștit aflând însă că ele vor lua viață cu ajutorul lui “Teddy”. El însuși o poveste care merită descoperită. Discursul lui în urmă cu doi ani din Parlamentul Romaniei a dezmorțit preț de opt minute mințile celor care vor să conducă destinul acestei țări.
Persoană cu handicap este orice persoană care a spus o dată în viață “Nu pot.”
Alegerile lui demontează percepții eronate și clădesc principii de viață.
Nu îți face o imagine falsă despre tine! Fii sincer cu tine! Ce arăți celorlalți este treaba și decizia ta! Ar trebui totuși să nu fii demagog iar ei să vadă corect ce e de văzut. însă, peste asta, tu cu tine trebuie să fii foarte sincer. Fii puternic și, pe lângă partea bună, recunoaște la ce mai ai de lucrat. Și chiar lucrează!
Multumesc “CROS” pentru felul în care ați ales să dați viață crezului vostru, strângând în comunitate oameni valoroși.