Întotdeauna a vrut să faca totul cât poate de bine, rezultatele ei fiind oglindite în aprecierea celorlalţi. Niciodată nu a îndrăznit ca vreuna din acţiunile sale să reflecte exclusiv dorinţa sau nevoia ei.
Presiunea pe care o resimţim din toate directţile ne împinge într-un colţ, din ce în ce mai strâmt. Fie că e vorba de o răspundere enormă pe care ne-am asumat-o nefiind, poate, conştienţi de resursele cu care îi putem face faţă, fie că sunt mai multe mici, sâcâitoare dar neobosite alte griji care ne înconjoară, reacţia este de cele mai multe ori, aceeaşi.
Ne ascundem
Căutăm o supapă prin care să evadăm din spaţiul inconfortabil în care toate aceste griji şi presiuni ne agasează.
Munca asiduă, întreţinută de un comportament competitiv şi o nevoie de a face diferenţa, este cea mai frecventă modalitate de “a fugi”. “Workalholismul”, cum mai este definit în cărţile de specialitate, este un simptom frecvent al acestui comportament. “Răsplata” căutată este servită în porţii de recunoaştere care dau sensul unei cariere profesionale.
Captivi în această formă de “fugă” de noi înşine, marii angajatori beneficiază din plin de o implicare fără margini şi un devotament care merge până la identificarea cu compania. Timpul îşi schimbă dimensiunea, acţiunile sunt importante numai în legătură cu spaţiul în care activez profesional iar restul vietii devine doar un somn conştient pentru a o lua de la capăt. Înca o zi, înca o săptămâna, încă un an.
De cine te ascunzi şi, unde?
Scormonind în adâncurile comportamentelor de tip “fugă”, în motivaţia lor, am găsit o sumedenie de frici, temeri şi percepţii eronate asupra lumii în care persoanele analizate trăiau.
Alexandra este o femeie frumoasa, eleganta, de succes. Cucereşte orice audienţă nu numai prin conţinutul prezentărilor sale şi al argumentelor tehnice. Obiectivitatea cu care aplică soluţiile adecvate atunci cand lucrurile nu merg în direcţia corectă o ajută să-şi atingă rapid obictivele asumate. În spatele acestei ţinute remarcabile găseşti o femeie puternică care şi-a clădit în paralel cu cariera o familie frumoasă. Învaţă mereu de la cei din jurul său şi nu în ultimul rând, de la proprii copii. Alexandra poate fi mentorul perfect pentri orice tânăr care vrea să afle secretele succesului.
Ce întrebări sfredelesc mintea femeii din această imagine? Care este dimensiunea pe care Alexandra a ales să o pună “în aşteptare” îngropându-se în muncă?
Întotdeauna a vrut să facă totul cât poate de bine, rezultatele ei fiind oglindite în aprecierea celorlalţi. Niciodată nu a îndrăznit ca vreuna din acţiunile sale să reflecte exclusiv dorinţa sau nevoia ei.
A aflat cu mirare acest lucru dintr-un scurt exerciţiu de evaluare a comportamentelor manageriale. Da, chiar ea lipseşte din toată această ilustrare a reuşitei. Degeaba părea de nelipsit din mijlocul echipei, al organizaţiei, al familiei, dacă lipsea din propria viaţă. Din replica coach-ului care fusese angajat sa-i dea feedback nu a mai cântărit nicio relaţie perfectă cu omologii, coechipierii, superiorii.
A ramas doar întrebarea, scurtă şi dureroasă
“Tu unde eşti?”.
Şi-a oprit între buze replica şablon “aici”. Degeaba ar fi încercat să-i convingă pe alţii despre existenţa ei dacă această formă de a fi era doar un ataşament la viaţa lor. Oricât de mare ar fi fost bucuria ei pentru că toţi ceilalţi ştiau să trăiască, să existe în propria viaţă, ea rămânea doar un suport.
Alexandra alesese să fie un accesoriu, care dădea farmec şi valoare vieţii tuturor. Ascunzişul reuşitei profesionale nu mai era încăpător pentru toate trăirile ei îndelung amânate. Decizia trebuia luată acum, timpul nu curgea în avantajul ei. Schimbarea era definitorie.
Alexandra avea să preia rolul principal al scenariului “Viaţă”.
Articol republicat in www.cariereonline, 2011-12-19