Ani de-a rândul am cautat „să devin mai bună” în ceea ce fac, mai înțeleaptă și să-i conving pe ceilalți de acest lucru.
Într-o zi ca oricare alta, mi-a fost dat să înțeleg ceva în plus. Că nimic din tot ceea ce făcusem nu avea sens dacă o făceam numai pentru ei. Că tot ceea ce conta într-adevăr era ca eu să fiu mulțumită de mine, așa cum sunt, un om ca oricare altul.
Acest adevăr mi-a fost pus în față fără niciun ambalaj de către un coach. Și astăzi îi mulțumesc că a făcut-o. Cum? Mi-a pus o singură întrebare care a stârnit o avalanșă de răspunsuri. Și să vă mai spun un secret: nu avea nicio obligație să mă ajute în vreun fel, nu era angajat de mine și nici nu urma să ne mai vedem sau să lucrăm împreună. Își respecta doar codul deontologic profesional.
După mai bine de doi ani de la acea întâmplare și câteva decizii care mi-au schimbat viața, m-am reîntâlnit cu conceptul de coaching dintr-o nouă perspectivă. Am trecut de cealaltă parte a baricadei, deservind clienți și nu angajând aceste servicii.
Cea mai mare bucurie o am când cei pe care îi însoțesc pe drumul dezvoltării își împlinesc țelurile și, cum spunea o bună prietenă ” se citește pe chipul tău că faci ceea ce îți place”. Aș putea spune că mi-am găsit “menirea profesională”.
Dacă vrei și tu să înțelegi de ce coachingul este cea mai eficientă metodă prin care îți poți atinge obiectivele, sau vrei să îți mai dezvolți competențele de coach, hai să ne întâlnim la a patra ediție locală a conferinței „International Coach Federation” din 8 martie.
ca să vezi și următoarele filme dă click pe banerul de mai jos: