EI nu sunt NOI

Din experiența acumulată în rolul de “executive coach” cu scopul de a susține dezvoltarea adulților, dar și al propriului business dedicat copiilor, am întotdeauna exemple care îmi întăresc opiniile și concluziile dovedite științific de către specialiști în domeniu.

Astăzi m-am oprit la modelul părintelui

Am întâlnit deseori părinți care au lăsat un foarte mare impact asupra personalității copiilor. E vorba despre părintele puternic, care-și asumă pentru copil nu numai susținerea tânărului dar chiar și viața acestuia. De ce să mai treacă copilul meu prin propriile experiențe când eu am fost ca ea/el și știu că nu este bine ce a urmat. STOP! Pentru cine nu este bine? Cui nu-i place? Despre cine vorbim? Despre părinte.

Copiii tăi, ca și ai mei, sunt diferiți oricât de mult ne-ar semăna. Îi înțelegem mai bine pentru că sunt ai noștri dar asta nu ne dă dreptul să-i obligam să trăiască “scurtăturile” oferite de noi.

Nevoia de a trece prin experiențe diferite și de a învăța din ele este caracteristica multor profile psihologice. Limitarea copiilor va cauza o reacție contradictorie cu orice alt adult care încearcă să-i ofere soluții prestabilite.

Un alt profil marcat de influența părintelui este cel introvert care este oricum înclinat către exigență și înmagazinare de emoții. Copilul cu acest profil își este permanent propriul evaluator iar orice relație în care analiza rezultatelor sale este din nou trecută printr-un filtru îi cauzează neîncredere în sine. Nu-și exploatează propriile resurse pentru că nu este conștient de ele. Acest tânăr sau copil își marchează permanent teritoriul cu o perspectivă subiectiv negativă. El se poziționează mai jos în raport cu rezultatele altor copii sau adulți modele.
Cazul frecvent al părintelui cu rezultate importante sau reușite recunoscute public (funcții în multinaționale, cariere profesionale de succes sau persoane publice) îi aduce copilului o și mai mare provocare. El crește cu standarde impuse de societate sau mediul profesional. În acest caz copiii întâlniți de noi în evaluările care urmăresc evidențierea și dezvoltarea potențialului, dar și cele vocaţionale sunt fie stresați că nu vor atinge performanțele părintelui fie blazati și retrași, lăsându-se reprezentați de imaginea părintelui.

Fenomenul “copy-paste” de care cu toții suntem îngrijorați are la bază acest model de relație. Dacă cineva a reușit în viață și a devenit celebru, pot să preiau “rețeta” și o să ajung și eu acolo. În acest context potențialul copilului nu numai că nu este exploatat dar nici măcar identificat. Copilul se definește numai prin modelul părintelui și caută să imite permanent. Nimeni nu-și pune problema dacă acestui copil i se potrivește “tiparul” pentru că este mai ușor să ai o copie mică în preajma ta decât să-i aloci timp să-l descoperi și să-i susții dezvoltarea. Pe măsură ce vor crește, pentru acei copii, care au trăit doar o copie a vieții părinților, va veni vremea întrebărilor și a răspunsurilor împreună cu o mare frustare, neștiind într-adevăr cine sunt ei.

Publicat in UrbanKid, 4 iunie 2012