HR exclusiv: evaluarea vocaţională, sau cum să alegi profesional drumul cel bun

HR exclusiv: evaluarea vocaţională, sau cum să alegi profesional drumul cel bun

Avea în plan să aducă acasă o parte din tinerii talentaţi care au plecat la studii în străinătate şi au rămas să profeseze acolo. Să-i aducă pentru banca în care lucra, bineînţeles. Ca director de resurse umane în BRD, „rolul meu era să lucrez cu oamenii, să îi dezvolt, să le construiesc parcursul de carieră”, spune Mihaela Feodorof. Dar a venit criza, iar a fi director de HR într-o bancă nu mai însemna deloc ceea ce vroia ea să facă. Aşa că şi-a dat demisia şi s-a gândit să construiască viitorul profesional al copiilor şi tinerilor. Şi a înfiinţat singura companie de evaluare vocaţională din România: YourWay.

Mihaela Feodorof este, chiar ea, un produs al reevaluării vocaţionale, fără voie. A terminat filologia şi vroia să se devină critic literar. S-a angajat în bancă pentru un salariu, dar a descoperit o altă lume, a învăţat cu totul altceva şi şi-a clădit o cu totul altă carieră după ce a descoperit că îi place ce face. Azi, compania ei specializată în evaluare vocaţională ajută copii să-şi găsească, sau să-şi regăsească pasiunile. Pentru că numai dacă faci ceva din pasiune, cu bucurie, cu plăcere, vei reuşi să faci performanţă, oricât ar susţine oricine altceva…
Business Cover: Ce înseamnă, de fapt, evaluare vocaţională?

Mihaela Feodorof: Este serviciul nostru dedicat mai ales liceenilor. În intervalul de vârstă al adolescenţei se definesc opţiunile lor în ceea ce priveşte viitorul profesional. Şi ar trebui să se şi pregătească în conformitate cu ceea ce simt. Asta înseamnă, de fapt, evaluarea vocaţională. Dacă eu simt că îmi face plăcere să desfăşor anumite activităţi cu siguranţă mă voi şi pregări cu uşurinţă pe domeniile respective.

Adică, am copii de la liceul Tudor Vianu care s-au dus acolo pentru că sistemul asta face, clasifică – şi pe cei mai buni elevi îi duce în trei sau patru licee pe domeniul real mate-info. Între real mate-info şi real e o diferenţă pe care trebuie să o definim din timp. Dacă un copil vrea să facă informatică şi să facă performanţă pe zona respectivă – care e şi un domeniu atractiv, e pe val, nu avut de suferit ci chiar a supravieţuit confortabil crizei – atunci trebuie să se pregătească din timp…

Fără a ne face reclamă sau a promova în mod special, de trei ani de când activăm, au venit către noi foarte mulţi copii care aveau deja performanţe în informatică. Credeţi-mă, niciunuia dintre ei nu i-a reieşit din testare cum că el ar fi înclinat şi indicat să profeseze în domeniul respectiv, al informaticii.

Sunt împinşi de la spate de părinţi? Cum de ajung într-un loc care nu li se potriveşte, doar pentru că e la modă?
Societatea, în primul rând, îi duce acolo. Şi chiar faptul, în sine, că ei au potenţial. Şi, atunci, este împins într-o direcţie care se caută, care se va „cumpăra”.
E sistemul defect?

Este mecanism şi constrângere. Este risipă de potenţial. Iau copilul şi îl duc într-un cadru nepotrivit, storc din el energie şi resurse pe termen limitat, el ajungând în prag de maturitate şi apt profesional, apt să-şi obţină propriile venituri şi, sigur, după aceea e mult mai greu să renunţi la un salariu pe care îl ai deja, de 600 euro şi să te întorci la ipostaza de şomer sau la un salariu de 300-400 de euro.

Eu am văzut perspectiva asta din papucii angajatorului. Lucrând în recrutare atâţia ani, trecându-mi prin mână zeci de mii de dosare, intrând în relaţii cu organizaţii studenţeşti şi văzând cât de repede se demotivează sau găsindu-i deja blazaţi la o vârstă la are ar fi trebuit să fie toată lumea a lor, mi-am pus întrebarea „de ce?” – şi aşa am ajuns, de fapt, să dau drumul la YourWay, inclusiv pe segmentul copiilor mai mici.
Acesta e şi oportunitatea afacerii YouWay, sau potenţialul ei, faptul că, la noi, sistemul e defect?

Să ştiţi că nici în alte ţări sistemul nu e perfect. Noi nu ne batem cu sistemul, noi îl ajutăm. Suntem o interfaţă între ceea ce societatea şi sistemul a creat, nişte false imagini până la urmă, şi realitate – copii şi noi, adulţii, care trebuie să realizăm că putem face ceva ce nu ne place doar pentru bani, numai pe termen scurt.

Motivaţia financiară este cea mai scurtă, până la urmă şi tot ceea ce facem împotriva voinţei şi, la urma urmei, împotriva putinţei proprii, se întoarce împotriva noastră.
Câte „promoţii” de copii aveţi?

Noi lucrăm de trei ani. Am accesat mult în primul an palierul claselor a XI-a şi a XII-a, în al doile an am coborât în clasa a X-a iar de anul trecut au început să vină şi copii din învăţământul primar – ceea ce pentru noi a fost un semnal de alarmă – mai întâi m-am întristat ca mamă şi după aceea mi-am dat seama că e o oportunitate de business.
De la ce vârstă poţi să îţi dai seama cam în ce direcţie are copilul anumite înclinaţii?

YourWay identifică şi dezvoltă potenţial – asta e misiunea noastră. Nu facem headhunting, nu facem alte servicii. Am găsit instrumente care să vină în acord cu misiunea noastră, de la 8 ani şi căutăm să intervenim acum şi pe segmentul de vârstă 4 – 7 ani, celebra clasă pregătitoare, clasă zero. Pentru că acestea iar forţează copilul să intre într-un sistem. Şi deja aveam ecouri din partea părinţilor că au nevoie de servicii…
Deci vă poziţionaţi, cumva, ca un răspuns la cum evoluează sistemul…

Da. Pentru că omul reacţionează. Ce ni s-a întâmplat nouă că am intrat pe segmentul de 8 – 10 ani, învăţământ primar adică, a fost pentru că am avut cereri din partea părinţilor cu copii în clasa întâi. Era clar că ei au manifestat nişte blocaje în raport cu întâlnirea lor cu şcoala, cu sistemul, cu învăţătorul.

Învăţătorul nu poate fi judecat şi considerat vinovat, pentru că şi el este o piesă în sistem. Dacă are de la minimum 25 de copii în clasă, gândiţi-vă, cum poate să înţeleagă şi să se dedice fiecărei personalităţi şi să se pună în relaţie cu fiecare copil? E imposibil.

Şi, atunci, te întâlneşti cu o poveste pe care toţi părinţii probabil că o ştiu: „am reuşit să mă împrietenesc cu învăţătoare prin clasa a doua – a treia. Şi mai are puţin şi copilul termină şcoala…

Iar învăţătoarea spune „a, păi abia acum copilul s-a format”. Nu, copilul era format dar, fără să vrea, poate învăţătorul l-a deformat pentru că nu a ştiut cum să relaţioneze cu el.

Atunci, noi venim şi facem evaluarea, care arată care sunt pârghiile cele mai eficiente pentru ca acest copil să se dezvolte şi să funcţioneze armonios.
Şi care e … procedura, sau procedeul…? Cum se desfăşoară procesul?

Există instrumentele specifice pentru care noi avem licenţă şi le utilizăm în YourWay cu oameni care sunt certificaţi, specialişti. Procesul în sine este o întâlnire de o oră a psihologului nostru cu copilul care face subiectul evaluării şi măcar unul din părinţi.

În întâlnire se stă de vorbă se sondează şi se află, din istoria copilului, care sunt momentele importante din viaţa lui şi care e percepţia părinţilor, dar şi a lui, pentru că are şi el multe de spus. După care se face testul, online sau aici în sediu, după care se interpretează acesta şi se redactează rapoartele. Acestea din urmă sunt foarte complexe, la un copil de la 8 – 14 ani ajungem la 12 – 14 pagini.

M-aş bucura ca fiecare adult din viaţa copilului să citească rapoartele respective nu o dată, şi să se întoarcă la ele de fiecare dată când are o problemă sau simte că ceva nu e în regulă.

Apoi avem întâlnirea de feedback, în care noi dăm câte un exemplar părinţilor şi copilului, prezentăm concluziile şi rămânem într-o relaţie. Mulţi dintre clienţi ne caută ulterior şi ne întreabă ce programe ar putea să mai facă, dacă sunt mai mari ce programe de voluntariat le recomandăm, totul adecvat profilului.

Aşa am ajuns să construim atelierele pe care le facem aici la sediu, pentru că părinţii ne-au rugat să continuăm povestea asta.
Cât costă o asemenea evaluare?

Costurile le-am calculat, evident, în raport cu costurile noastre, licenţă şi aşa mai departe, dar sunt accesibile pentru orice părinte, mai ales că testul se dă o singură dată şi îl ai după aceea toată viaţa. Avem parteneriate cu şcoli internaţionale, private, cu şcoli de stat etc. Este între 80 şi 120 de euro, deci o medie de 100 de euro. Costă cât o întâlnire cu prietenii, nici măcar cât o aniversare.

Am avut companii care au inserat în pachetul de beneficii pentru salariaţi evaluarea pentru copii.
V-aţi apucat de afaceri fix odată cu criza…

Da. Fix odată cu criza mi-am dat demisia. O pregăteam deja de un an, dar criza a însemnat pentru compania în care lucram (BRD, n.r.) şi pentru industria bancară în general, o schimbare care mie nu mi se mai potrivea. Rolul meu din punct de vedere HR, de dezvoltare, nu-şi mai găsea rostul din perspectiva pe care o doream eu, adică să lucrez cu oamenii, să îi dezvolt, să le construiesc parcursul de carieră…

Acum construiesc pentru copii. Personalitatea omului nu ţine cont de criză, aşa că dacă eşti un antreprenor înnăscut şi poţi să faci lucruri minunate şi devii conştient de ceea ce poţi să faci, nu-ţi mai stă nimic în cale.
Care a fost investiţia iniţială?

Până în 10.000 de euro. A fost o invetiţie minimă, a însemnat achiziţia instrumentelor, licenţele pentru cele trei teste, certificările şi pregătirea oamenilor. Nu e ceva spectaculos, dar e un minim necesar dacă vrei să faci lucruri de calitate, nu după ureche.

În schimb, am investit în fiecare an. Şi în formarea oamenilor, şi a mea, în spaţiul respectiv, ca să fier primitor şi pentru copii. Anul trecut am investit în extinderea spaţiului.

Evaluarea copiilor nu este piaţa care ne susţine nouă businessul, este la început şi este activitatea noastră de suflet. Banii vin din serviciile de consultanţă şi de executive coaching.
Aha… Deci evaluarea vocaţională e o nişă foarte… de nişă. Mai există altcineva pe piaţă?

Nu mai există, suntem singurii. Pentru mine a venit firesc…. Am tot coborât ştacheta pe ce vârstă vreau să lucrez şi am realizat că nu am nici un drept să mă opresc la 18 ani. Dacă e minor nu înseamnă decât că trebuie să-l accesez pe părinte sau instituţia şcolară (deşi încerc să mă bazez cât mai mult pe părinţi şi să ocolesc cât pot sistemul pentru că e obositor să încerci să îl schimbi).

Primul client al nostru a fost, totuşi, din acest segment, al copiilor. Noi am deschis compania în noiembrie şi în ajun de Crăciun, un tătic ne-a rugat să-i trecem copilul prin evaluare, el fiind deja clasa a XII-a şi având deja aplicaţia admisă pentru o universitate din Anglia. Tatăl avea un business şi investea în viitorul educaţional al copilului ca să îi ia locul la conducerea afacerii. Simţea însă că ceva nu este în regulă… Poveste era foarte frumoasă, dar dacă irosea şi bani şi timp?
Şi ce s-a întâmplat?

Copilul avea, bineînţeles, o cu totul şi cu totul altă pasiune. A plecat la şcoală, dar şi-a lărgit, în urma clarificărilor cu noi, paleta de materii pe care le va studia, în aşa fel încât să acopere şi nevoia lui. Pentru că dacă îţi iei doza ta de bucurie din ceea ce îţi place, atunci poţi să faci în paralele şi ceva „ce trebuie”.

Aşa ceva mi s-a întâmplat şi mie, eu sunt filolog la bază. Am intrat în bancă pentru că aveam nevoie de venituri. Am fost ferm convinsă că voi deveni critic literar. Mi-am dorit foarte mult asta.

Dar, mi-am dat seama ulterior că domeniul criticii literare era foarte la început şi e o lume foarte nişată… Practic, în bancă am făcut facultatea pe care n-am vrut să o fac cu nici un preţ, ASE-ul… Şi am rămas acolo datorită oamenilor. Când găseşti contextul favorabil, reuşeşti să-ţi pui la bătaie tot potenţialul.
Ce venituri face fiecare ramură de business şi care este ponderea lor?

Partea principală de business este consultanţa. Anul acesta mai avem şi atelierele, care sunt o completare, o prelungire a activităţii de evaluare. Ţinta noastră lunară de venituri din activitatea de evaluare este între 3.000 şi 5.000 de euro. Aceasta ar însemna până în 30% din veniturile totale ale firmei.

Mai e consultanţa pentru studenţi şi tineri, iar la nivel de evaluare, dar nu vocaţională, lucrăm până la nivelul de CEO de companie şi membri în board.

Studenţii sunt însă, cel mai adesea, mai răvăşiţi decât copii care au părinţii aproape sau angajaţii care, de bine de rău, au un serviciu sau o formare profesională. Se întâmplă foarte des ca studenţii care vin la noi să facă schimbări radicale, de fapt asta şi caută. Dacă au greşit cu alegerea facultăţii, de exemplu, măcar să nu mai meargă pe bâjbâite şi a doua oară.

Iar copii, minorii, pleacă deja, nu numai la facultate, dar chiar cu un an sau doi înainte în afară către licee. Aţi văzut că târgurile educaţionale sunt deja în competiţia şi sunt două-trei pe an, au de unde alege, au de la noi şi consultanţă specializată pe cum să îşi scrie dosarele… Instrumentul nostru îi susţine în scrierea aplicaţiilor, au toate argumentele de genul „de ce eu şi nu altcineva să fie bursier la instituţia respectivă”.

Multă lume zice că nu-şi permite să-şi ţină copilul în străinătate… dar nu trebuie să-l ţină nimeni, o face el singur prin burse. Trebuie doar să te uiţi la el cu atenţie, să-l laşi să-ţi arate cine este şi vei vedea că te va scuti de o mulţime de cheltuieli pe care tu sigur nu ţi le permiţi acum…
Aveţi planuri de extindere?

Da, este clar, că vrem să ne extindem. Am încercat anul trecut şi în 2010 să facem asta din fonduri europene. Autoritatea a considerat că liceenii nu sunt o prioritate şi au închis liniile de finanţare, drept pentru care ne extindem prin fonduri proprii sau, probabil, urmează să francizăm serviciile. Este un gând… Ne bucurăm că vin clienţii din teritoriu aici, este o onoare să primeşti părinţi cu copii care fac două drumuri, iată, săptămâna aceasta de la Arad şi Sibiu…

A-ţi pune la dispoziţie serviciile şi a identifica foarte bine nevoile fiecărui client este viitorul. A da ceva care e pentru toată lumea, uniform valabil, nu duce decât la mediocritate.

Interviu aparut in BusinessCover.

Solicita o programare

Programeaza-te